Dezamagirea .. e atunci cand lumea iti cade in cap si toti cei din jur, pana si omul cu matura din parc ti se pare mai bun decat tine. E ca si cum.. daca ai fi o pasare in zbor, ai cadea brusc,nemaiputand sa-ti intinzi aripile. E atunci cand incremenesti de durere,spaima,de parerea celorlalti, si te simti inexistent.Nu am zis ‘nimic’ , ca si nimicul e ceva pana la urma urmei in momentul acela. Dezamagirea … noi ne-o provocam.Caci sentimentul de ‘dezamagire’ apare atunci cand stiai ca poti sa faci lucrul acela. Ca puteai, daca munceai, un pic mai mult, sa reusesti. Dar nu s-a intamplat.Sa NU confunzi, Tu , din fata monitorului, ‘dezamagirea’ cu ‘neputinta’. Cand nu esti capabil de efectuarea unei sarcini, apare ‘neputinta’, care e cu totul si cu totul diferita de ‘dezamagire’.Cand e vorba de ‘neputinta’, constiinta nu te chinuie cu intrebari legate de ce nu ai putut.Nu ai putut si cu asta basta.Esti cretin .. mai stii.Prost pe romaneste.Asta e .Se mai intampal.1 la 1000.Asa e in viata, doar nu suntem la tv , la desene animate ,unde toti si toate is verzi cu dungi galbene si picatele portocalii. Deja am inceput sa folosesc cuvantul ‘dezamagire’ , incepand sa fiu dependenta de el.’Dezamagire’ e la ordinea saptamanii. Nu sunt o perfectionista.Nici tu nu esti.Si totusi apare … De ce?De ce preferam sa ne simtim inexistenti decat sa muncim si sa ne iasa ok lucrurile? De ce nu le facem din timp? De ce nu avem puterea sa reusim? De ce de ce de ce ?!?!?Intrebari .. si raspunsuri .. ba.:|
